Directorul general al unuai dintre cei mai mari producători de medicamente din România trage un semnal de alarmă în privința medicamentelor ieftine. Din cauza creșterii costurilor și a impunerii de taxe, acestea vor dispărea de pe piața authotonă pentru că vor deveni nerentabile pentru producătorii români de medicamente.

„Și noi, ca producători de medicamente, avem probleme la fel ca celelalte industrii din România. Numai că, noi avem impuse prețurile de la Ministerul Sănătății, deci nu avem cum să recuperăm aceste pierderi. Drept urmare, vor fi producători care vor scoate medicamentele nerentabile din portofoliu. Dacă la costurile în creșetere se mai aplică și taxa clowback, de 20%, atunci dispar medicamentele ieftine de pe piață. Așteptăm câte un an de zile să aducem materie primă, asta și din cauză că noi nu mai fabricăm nimic în România. Din câte se vede, nu am invățat lecțiile din pandemie și am ajuns ca medicamentele ieftine să devină nerentabile. Autorizațiile de nevoie speciale au devenit un soi de situație comună. Noi fabricăm medicamente la 15-25 de lei. Le scoatem din România, dar le importăm la prețuri mult mai mari. Cred că este o politică de scoatere a medicamentelor ieftine de pe piață pentru că nu aduc bănuți la nimeni. Au dispărut deja două fabrici de medicamente, iar în ritmul acesta, în 5 ani nu vom mai avea niciuna. Costurile sunt mai mari. Sunt 60 medicamente în situația asta la 6-10 lei. Noi, ca producători, ne luptăm de 5 ani de zile cu autoritățile din sănătate să rezolve această situație, dar nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Dragoș Damian în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.

Sursa: Realitatea de Bucuresti