Cea mai bună metodă de a reduce riscul de gripă sezonieră și de a preveni posibile complicații este vaccinarea anuală.

PREVENȚIE

CDC (Centers for Disease Control and Prevention) recomandă un vaccin antigripal anual ca primul și cel mai important pas în protejarea împotriva virusurilor gripale.

  • Evitarea contactului cu persoanele care sunt bolnave sau care prezintă simptome de gripă.
  • Evitarea locurilor aglomerate.
  • Dacă sunteți bolnav, limitați contactul cu ceilalți cât mai mult posibil pentru a nu-i infecta.
  • Acoperiți tusea și strănutul cu un șervețel pe care îl aruncați după utilizare.
  • Igiena strictă a mâinilor. Spălare cu apă și săpun sau utilizați dezinfectante de mâini pe bază de alcool.
  • Evitați să vă atingeți ochii, nasul și gura.
  • Curățați și dezinfectați suprafețele și obiectele care pot fi contaminate cu viruși care provoacă gripă.

TRATAMENT FORMĂ UȘOARĂ-MODERATĂ

Majoritatea persoanelor manifestă o formă ușoară sau moderată de gripă și, prin urmare, nu are nevoie de îngrijire medicală sau medicamente antivirale.

Tratamentul în cazul gripei vizează în principal reducerea simptomatologiei (febră, dureri musculare), imbunătățind astfel starea generală a pacientului.

Tratament simptomatic (antitermice, antialgice), odihnă și hidratare corespunzătoare.

TRATAMENT FORMĂ MODERAT-SEVERĂ

În cazul unei simptomatologii persistente, severe sau când este un pacient ce face parte din categoriile cu risc crescut de a dezvolta complicații ale gripei, consultul medical specializat este indispensabil. Medicul este singurul în măsură să decidă necesitatea unui tratament antiviral (pastile, siropuri, pulberi de inhalat).

Fiind o infecție virală se contraindică administrarea de antibiotice. În cazul în care apare infecția bacteriană pe parcurs, este necesar consultul unui medic specialist pentru indicarea unui tratament care să includă antibiotice.

Medicamentele antivirale pot ameliora simptomele gripei și pot scurta perioada de boală. Eficacitatea acestora crește dacă administrarea se face în primele 24 de ore de gripă. De asemenea, ele pot preveni posibilele complicații grave ale gripei, cum ar fi pneumonia.

Administrarea tratamentelor este importantă în vederea ameliorării simptomatologiei dar și prin prevenția posibilelor complicații.

TRATAMENT COPII

  1. Izolarea la domiciliu.
  2. Urmărirea și combaterea febrei, mai ales dacă există valori mari, peste 38.5C, sau dacă produce stare de rău, dureri de cap, etc. Indicate în tratamentul febrei sunt acetaminofenul (Panadol) sau/și ibuprofenul (Nurofen).
  3. Menținerea unei stări bune de hidratare, cu multe lichide și eventual cu săruri de rehidratare orală. Mai ales la cei cu vârstă mică (sugari, preșcolari) care prezintă manifestări digestive, diaree și/sau vărsături.
  4. Menținerea unor căi aeriene libere – dezobstructie nazală- ser fiziologic, apă de mare, curățarea și aspirarea secrețiilor nazale (dacă sunt abundente), ulterior administrarea picăturilor nazale.
  5. Administrarea medicamentelor antitusive și antivirale se efectuează doar la indicația medicului.
  6. Revenirea în colectivitate după remiterea simptomatologiei.

TRATAMENT NATURIST

Dincolo de medicamente, unii oameni cred ca anumite alimente pot ajuta la ameliorarea simptomelor de gripa.  Printre acestea se numără:

Ardeiul iute – ingredientul activ din ardei iute (capsaicina)- folosit în spray nazal ca decongestionant nazal.

Ceaiul verde – proprietăți antioxidante, conținut de vitamine (A,B,C,E) și minerale, ajută la menținerea unui sistem imunitar optim.

Ghimbirul – proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene, ajută astfel în ameliorarea durerilor și a febrei.

Hreanul – proprietăți bactericide, citostatice, diuretice, digestive, tonice, hipotensive, vermifuge, antiseptice, expectorante si tonice.

Menta- decongestionant al mucoasei nazale.

Uleiul de oregano – proprietăți antiseptice, antiparazitare, antifungice.

Usturoi –  proprietăți antioxidante, antibacteriene, antivirale.

IMPORTANT: Informațiile din acest articol sunt recomandări generale cu caracter informativ, facultativ, ce nu înlocuiesc indicațiile unui medic specialist.

Bibliografie

www.cdc.gov

Ghid de Medicina naturista Dan Paunescu

 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala