Primele antivirale create pentru tratarea COVID-19 vor ajunge, astăzi, în țara noastră. Vorbim despre 50.000 de cutii de Molnupiravir, medicamentul inovativ produs de Merck. În anunțul făcut la finalul săptămânii trecute, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, explica și de ce nu s-au înțeles autoritățile române cu compania Pfizer, pentru a aduce și celălalt tratament anti-COVID, Paxlovid, în țara noastră. Molnupiravir se va administra doar pacienţilor cu risc crescut, simptomatici în centrele de evaluare sau în spitale.

„Luni va sosi în România o cantitate de 50.000 de cutii de medicament inovativ antiviral Molnupiravir. Din păcate, cu cei de la Pfizer nu am reușit (aducerea pastilei Paxlovid – n.r.), ne-au pus niște condiţii comerciale și un contract tipic din Statele Unite, care e foarte greu de adoptat în România.

Un singur exemplu, care cred că ar crea foarte multe rezerve din partea pacienţilor: ne cereau crearea unui fond naţional care să despăgubească eventualele victime ale administrării acestui medicament. (…)Nu aveam cum să facem și este foarte greu de instrumentalizat, mai ales că nu sunt precizări legate de dimensiunea acestui fond”, afirma Rafila, la finalul ședinței de Guvern din 27 ianuarie, potrivit HotNews.ro.

Molnupiravir, produs de Merck, și Paxlovid, produs de Pfizer, sunt primele medicamente antivirale din lume dezvoltate special pentru a trata infecția cu virusul SARS-CoV2. Ambele medicamente au fost aprobate recent de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) pentru utilizarea în caz de urgență în Uniunea Europeană.
 
Potrivit EMA, Molnupiravir poate fi folosit pentru tratarea adulților bolnavi de COVID care nu au nevoie de oxigen suplimentar și care prezintă risc ridicat să dezvolte forme severe.
Medicamentul trebuie administrat cât mai curând posibil după diagnosticul de COVID-19 și în termen de 5 zile de la debutul simptomelor. Acesta este disponibil sub formă de capsule și trebuie luat de două ori pe zi timp de 5 zile, mai arăta EMA.
 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala