Cercetătorii din Elveția vin cu vești bune în ceea ce privește viitoarele tratamente împotriva Covid-19. Marți, aceștia au anunțat descoperirea unui anticorp monoclonal care poate neutraliza toate variantele Sars-Cov-2, inclusiv Delta. 

Descoperirea științifică a fost făcută de cercetătorii de la Spitalul Universitar din Lausanne şi de la Şcoala Politehnică Federală din oraş elveţian (EPFL) și publicată în revista de specialitate ”Cell Reports.”

Descoperirea a fost obținută prin izolarea limfocitelor pacienţilor cu Covid-19.

Noul anticorp este ”unul dintre cei mai puternici împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 identificaţi până în prezent”, afirmă EPFL. 

Cercetătorii au explicat că acest anticorp blochează proteinele Spike şi împiedică astfel infectarea celulelor pulmonare, ceea ce opreşte procesul de replicare virală şi permite sistemului imunitar al pacientului să elimine coronavirusul din organism.

Noul anticorp monoclonal este mai durabil, oferind protecţie timp de până la şase luni, faţă de 3-4 săptămâni în cazul altor anticorpi, au mai transmis oamenii de știință.

”Poate fi un tratament preventiv interesant pentru persoanele nevaccinate din categoriile de risc sau pentru persoanele vaccinate care nu au reuşit să producă un răspuns imunitar”, a mai subliniat universitatea elveţiană.

Potrivit cercetătorilor, pacienţii imunocompromişi, cei receptori ai unui transplant sau cei cu anumite tipuri de cancer vor putea fi protejaţi împotriva coronavirusului primind de două sau trei ori pe an injecţii cu acest anticorp.

Testele clinice cu un medicament pe baza acestui anticorp vor începe însă către sfârşitul anului viitor, potrivit Agerpres.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala