Vaccinul împotriva noului coronavirus realizat de compania farmaceutică indiană Zydus Cadila, în colaborare cu Departamentul de Biotehnologie – primul care este pe bază de ADN – a fost aprobat de urgență de agenția pentru medicamente din această țară. Serul le va fi administrat adulților și copiilor de peste 12 ani. Potrivit producătorului, serul este eficient și împotriva mutațiilor virusului.

Vaccinul ZyCoV-D folosește o secțiune de material genetic din virus care oferă instrucțiuni sub forma de ADN sau de ARN să producă o anumită proteină pe care sistemul imunitar o recunoaşte şi la care reacționează. Spre deosebire de majoritatea vaccinurilor anti-Covid, care sunt administrate în două doze sau chiar una, acesta se administrează în trei. Se administrează însă folosind un aplicator fără ac, nu prin seringă.

În iulie, compania producătoare a anunțat că vaccinul este eficient şi împotriva mutaţiilor noului coronavirus, în special împotriva variantei Delta. 
Un studiu la care au participat 28.000 de voluntari a arătat că eficiența serului este de 66,6%.

Compania farmaceutică Zydus Cadila, care produce în general medicamente generice, este listată pe bursă sub denumirea Cadila Healthcare Ltd şi a aplicat pentru a obţine autorizaţia de urgenţă pentru vaccinul său ZyCoV-D la 1 iulie.

India este a doua cea mai afectată țară de pandemie din lume, cu un bilanț total de peste 32,3 milioane de infectări și 433.758 de decese. În acest context, autoritățile și-au propus să vaccineze toți adulții eligibili până în decembrie. 

În urma aprobării noului vaccin, numărul serurilor care au primit autorizaţie de urgenţă pentru a fi folosite în India a ajuns la şase. Vaccinul ZyCoV-D este al doilea ser indian care obţine autorizaţie pentru a fi folosit în regim de urgenţă în această țară, după Covaxin, produs de Bharat Biotech, potrivit realitatea.net

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala