Protest spontan în fața Ministerului Sănătății, vineri, 13 august. Reprezentanții mai multor ONG-uri au cerut de urgenţă măsuri care să asigure prevenirea şi tratamentul HIV/SIDA în România, prin adoptarea unui plan naţional. Oamenii susțin că, din cauza pandemiei, zeci de pacienți nu au mai avut acces la servicii medicale și au fost nevoiți să întrerupă tratamentul. Protestatarii au avut și o întâlnire cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Zeci de oameni s-au strâns în fața Ministerului Sănătății și au cerut autorităților să aloce fonduri pentru prevenția și tratamentul HIV/SIDA, astfel ca persoanele afectate să beneficieze de tratament fără întrerupere. Pacienții sunt nemulțumiți și acuză că, de mai bine de zece ani, nu a fost elaborată o strategie prin care să beneficieze de medicamente fără întrerupere, relatează Realitatea PLUS. 

Participanţii la protest au afişat mesaje precum „Tăcere = moarte”, „Adoptaţi strategia naţională HIV/SIDA. Avem nevoie de ea acum”, „De ce nu se face educaţie pentru sănătate în şcoli?”, „Respectaţi legislaţia HIV/SIDA”, „Minister absent: peste 10 ani fără prevenţie naţională HIV/SIDA”, „Unde sunt banii pentru prevenţia HIV?” sau „Întreruperi repetate de tratament – discriminare – moarte”.

În plus, oamenii susțin că pandemia de coronavirus a agravat situația bolnavilor. Asta pentru că nu au mai avut acces la servicii medicale, și mulți au fost nevoiți să se trateze acasă.

„Nu au mai avut acces la medicii lor infecționiști.. fără tratament de multe ori, nu mai puteau să ajungă la spitale să își facă analizele”, a spus Alina Dumitriu, de la Asociația Sens pozitiv.

Asociația română anti-SIDA, reprezentată de Nicoleta Dascălu, transmite că se încearcă găsirea de de „fonduri private ca să acoperim aceste nevoi. Aceste fonduri se vor termina în decembrie, după cum am spus și doamnei ministru (Ioana Mihăilă – n.red.)”.

Oamenii au depus și o petiție și au discutat cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Printre protestatarii care au depus petiția s-au numărat și membri ai asociaţiei ACCEPT. Toți semnatarii petiției au primit promisiuni că în următoarele două luni se va lucra la strategia națională HIV/SIDA.

Ministerul Sănătății a anunțat că întâlnirea cu aceștia a fost o întâlnire „constructiva, s-a stabilit si un calendar de lucru si mai multi pasi pentru a rezolva problemele care sunt. Ministerul Sănătății, chiar in aceasta luna, a suplimenatat fondul pentru asigurarea tratamentului in mai multe judete”, prin purtătorul de cuvânt Oana Grigore.

Sursa: Realitatea de Bucuresti