Vara nu înseamnă doar plajă, lumină şi vreme bună, ci şi caniculă şi implicit stare de rău! Expunerea la temperaturi ridicate reprezintă o agresiune, un stres asupra organismului.

Astfel există riscul unei deshidratări severe, agravării unei boli cronice sau declanşării unui unui atac de căldură. Datorită temperaturilor înalte (peste 32 de grade Celsius) se produce o creştere a transpiraţiei, care are rol în reglarea termică şi care împiedică astfel supraîncălzirea corpului. Odată cu apa, organismul mai pierde şi săruri minerale şi vitamine (mai ales pe cele hidrosolubile), antrenând astfel multe consecinţe negative în desfăşurarea proceselor fiziologice.

În general, principale simptome care apar în această situaţie sunt următoarele:

  • oboseală fizică și psihică;
  • tulburări de ritm cardiac;
  • stare de disconfort, iritabilitate, agitaţie;
  • greaţă, vărsături
  • cefalee, ameţeală, lipotimie (leşin);
  • dureri şi crampe musculare;
  • sete accentuată;
  • insomnie (care poate conduce la apatie sau stare de nervozitate);
  • intensificarea simptomatologiei existente în cazul unor boli cronice (în special cardiovasculare sau psihice).

Atacul de căldură este caracterizat prin debutul brusc (15-20 minute) al următoarelor simptome: confuzie, dezorientare temporală şi spaţială, tahicardie, comportament bizar, status mental alterat, obnubilare, comă, în acest caz, temperatura corporală depăşeşte 40 de grade Celsius.

Atacul de caldură poate să apară atât la tineri, în condiţii de activitate fizică intensă la temperaturi înalte cât şi la persoane vârstnice, chiar în condiţii de repaus sau odihnă.

Dacă organismul nu reuşeşte să îşi menţină temperature în jur de 37 de grade Celsius sau pierderile de apă şi săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat pot să apără: crampele de căldură, epuizarea, insolaţia, şocul hipertermic.

Crampele de căldură apar la nivelul abdomenului, braţelor, picioarelor, mai ales în timpul unor activităţi fizice solicitante, când transpiraţia este abundentă.

Epuizarea datorită caniculei apare după câteva zile de caniculă şi se manifestă prin somnolenţă, senzaţie de slăbiciune şi oboseală, somn agitat, insomnie.

Măsuri de luat:

  • odihna în locuri răcoroase;
  • consumarea de sucuri de fructe naturale sau apă;
  • dacă simptomele durează mai mult de o oră este necesar consultul medical.