Ministerul Sănătății a anunțat, marți, un nou deces în rândul pacienților transferați de la ”Matei Balș” în urma incendiului din 29 ianuarie. 

Este vorba despre o femeie de 80 de ani, care se afla în pavilionul V în momentul izbucnirii incendiului. În urma tragediei, pacienta a fost transferată la Spitalul Militar din București. 

Femeia se afla în stare gravă, fiind diagnosticată cu o formă severă de Covid-19. În plus, suferea și de alte boli asociate. 

Expertiza medico-legală va stabili dacă decesul acesteia a avut o legătură directă cu incendiul. 

Acesta este al doilea deces anunțat marți. Primul caz s-a înregistrat la un bărbat de 81 de ani, transferat după incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”. Și acesta fuasese diagnosticat cu o formă severă a SARS-CoV-2 şi prezenta multiple afecţiuni asociate.

Bilanțul total al deceselor înregistrate după incendiul devastator a urcat, astfel, la 17. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti