Doi pacienţi în stare gravă din Sibiu, diagnosticaţi cu COVID-19, au ajuns la o clinică din Germania, cu avioane plătite de ei, din cauză că spitalele publice în care erau internaţi, Spitalul Militar de Urgenţă şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, nu au ECMO, adică \”\”plâmân articial\”\” funcţional, potrivit datelor oferite de medici.

Primul pacient transferat în Germania, de familia sa din Sibiu, a fost internat cu COVID-19 în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde există de puţin timp un ECMO împrumutat din Clinica Polisano Medlife, dar care nu funcţionează încă, din cauză că îi mai trebuie nişte piese. Tocmai pentru acest „plămân artificial” familia acestui bărbat de 67 de ani a cerut transferul la o clinică din Germania.

„Este singurul aparat pe care îl avem şi (…) trebuie să mai dăm nişte piese, consumabile. L-am trimis dincolo (la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă n.r.) de o săptămână, încă nu l-au pus în funcţie şi când am întrebat de ce, ziceau că le mai lipsesc nişte piese consumabile. (…) E un plămân artificial. Noi îl folosim pentru intervenţiile pe cord deschis. Aparatul este funcţional, noi îl folosim şi după ce ei (Spitalul Judeţean n.r.) nu mai au nevoie, îl luăm înapoi şi îl folosim în continuare”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului Polisano Medlife din Sibiu, medicul Paul Porr.

Fost medic şef al Secţiei Medicală I în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, medicul Paul Porr a precizat că spitalul privat unde lucrează în prezent a dat SCJU acest ECMO (plămân artificial) tocmai ca să ajute pacienţii cu COVID-19.

Paul Porr şi-a arătat disponibilitatea să trimită din spitalul privat în cel public cadrul medical care foloseşte ECMO pentru pacienţii care se operează. Spitalul privat a oferit SCJU şi concentratoare de oxigen pentru pacienţii COVID-19.

„Noi am dat (ECMO n.r.) acum o săptămână, zece zile, împreună cu două concentratoare de oxigen, după aceea, miercuri, am mai dat încă zece concentratoare de oxigen, pe care le-am primit de la Medlife, ei le-au achiziţionat de urgenţă şi joi, ieri, am mai dat încă zece. Deci ei (SCJU Sibiu n.r.) au de la noi 22 de concentratoare de oxigen, deci pentru 22 de paturi de Terapie Intensivă”, a mai spus medicul Paul Porr.

Medicul şef al ATI Sibiu, Mihai Sava, a explicat, pentru AGERPRES, că există un medic în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă care are experienţă şi ar putea lucra cu acest ECMO, şi anume doctorul Gabriela Cozmanciuc, medic de chirurgie vasculară, care anterior a lucrat în Franţa.

Primul pacient cu COVID-19 care a plecat în Germania pentru ECMO este un bărbat de 67 de ani, în stare gravă, transferat în 17 octombrie, din SCJU Sibiu. Al doilea pacient cu COVID-19 care a preferat transferul în Germania, tot pentru plămânul artificial, este un bărbat cu COVID-19, internat la ATI în Spitalul Militar de Urgenţă Sibiu.

Practic, acest ECMO este un aparat care ajută plămânii şi inima, dacă este unul performant, ca cele folosite în clinica din Germania unde s-au transferat cei doi sibieni cu COVID-19.

Judeţul Sibiu înregistrează o rată a infectării de 8,9 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă când rata a fost de 9,06 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică. 

AGERPRES