Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat luni seară, că locurile de la Terapie Intensivă ar putea fi suplimentate cu 200 până la finalul anului. Ministrul Sănătății a atras însă atenția că locurile de la ATI nu se eliberează ”decât prin vindecare sau deces”, în prezent fiind ocupate în proporție de aproximativ 60%. Tătaru a reiterat apelul către populație de a colabora cu autoritățile, respectând regulile de protecție sanitară. 

”Noi am plecat la început cu spitalele suport Covid, cele 226 de spitale, cu Terapie Intensivă în care aveam 740 de paturi complet utilate. În acest moment suntem spre 1.200 de paturi complet utilate (…) Sperăm ca până la sfârşitul lunii să avem încă 200 de paturi, să putem merge strict pe suport Covid.
(…) Avem acel procent de… să spunem 3-5%, care merg în terapie intensivă. Noi trebuie să ştim că aceste paturi de Terapie Intensivă care se completează cu tot ce însemană patologie severă, critică se eliberează prin vindecare sau prin deces. Cred că aceste lucruri pe care noi le socotim, medical vorbind, ar trebui să le înţeleagă şi cei din pre-spital, care ar trebui să respecte nişte reguli. Ei, de acolo, sunt cazurile grave şi dificile cu care corpul medical se luptă în acest moment”, a declarat Tătaru, potrivit realitatea.net

Ministrul Sănătății a reiterat apelul la responsabilitate, subliniind că pandemia se tratează în pre-spital. 

”Cred că ar trebui cu toţii să fim mai responsabili, atât noi ca şi sector, dar şi populaţia civilă care ar trebui să înţeleagă că această pandemie se tranşează în pre-spital, nu în spital. Noi primim tot ce se adresează, avem această Ordonanţă de Urgenţă în care asimptomaticii sunt trataţi la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, pentru a putea descongestiona spitalele pentru cei cu simptomatologie medie spre severă, dar rămân de bază terapiile intensive”, a mai spus Tătaru.

Cetățenii trebuie să colaboreze cu autoritățile, prin respectarea regulilor, astfel încât restricțiile decise să aibă efectul estimat pentru a ajunge din nou pe un platou.

”În momentul în care impunem acele restricţii, noi trebuie să ne aşteptăm că e o frânare, că vom avea o creştere foarte mică de la o zi la alta, dar acea frânare o vedem în 14 – 28 de zile, în condiţiile în care se respectă aceste precauţii. Rămâne ca după aia să ne aşezăm într-un platou, să putem scădea. Nerespectând aceste reguli, vom întinde foarte mult şi vom avea numărul de transmiteri crescute, cu focare multe şi cu numărul de cazuri noi crescut”, a adăugat ministrul.

Nelu Tătaru, întrebat dacă mai vrea să fie minsitru după parlamentare: Mi-aș dori să continui reforma începută în pandemie

 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala