Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București rămâne fără 30 de medici după ce contractele acestora, încheiate pe șase luni în starea de urgență, au expirat. Anunțul a fost făcut marți, la un post TV,  de managerul spitalului, Beatrice Mahler, care a atras atenția că, în situația actuală, graficul pe ATI este extrem de greu de acoperit.

Mahler a anunțat că posturile respective au fost scoase la concurs, dar, pentru că perioada de angajare poate fi, momentan, de o lună, acestea nu sunt atractive.

”În perioada stării de urgență am făcut contracte pe șase luni, așa că, în acest moment, aceste contracte expiră pentru 30 de persoane. (…) Am scos posturile, dar perioada de angajare este de o lună, cu posibilitatea de prelungire pe perioada stării de alertă. Aceste posturi nu sunt deloc atractive. (…) Este extrem de dificil de acoperit graficul pe ATI”, a spus managerul spitalului.

Medicul a subliniat și că tot mai mulți pacienți Covid-19 dezvoltă forme severe ale bolii, în aceste cazuri recuperarea fiind mult mai lentă. 

 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala