Cercetătorii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie se alătură cursei pentru găsirea unui vaccin anti-Covid. Oamenii de știință urmează să începă testele în câteva luni, iar modul de lucru este diferit față de cel al celorlalți cercetători, scrie dailymail.co.

Oamenii de știință de la Cambridge vor să creeze un vaccin care să fie eficient și împotriva altor tipuri de coronavirus, nu doar contra celui care cauzează COVID-19. Pentru demersul lor, ei vor încerca să imite o versiune completă a patogenului însuși.

Vaccinul la care lucrează cercetătorii nu va fi unul tradițional, prin injectare. Se va face fără ac și va fi proiectat astfel încât să poată fi administrat folosind o explozie de aer de la un injector cu jet, care forțează lichidul prin stratul superior al pielii folosind presiune pneumatică.

Acest tip de vaccin s-a dovedit sigur în trecut și a părut să funcționeze pentru studii ce au vizat SARS-ul, un tip similar de coronavirus.

Pentru a-și dovedi eficiența, echipa de studiu a fost sprijinită de Guvernul din Marea Britanie cu suma de 1,9 milioane de lire sterline.

Cercetătorii de la Oxford sunt ceva mai avansați în ceea ce privește testele pentru un vaccin. Aceștia au ajuns deja în faza în care fac experimente pe oameni și au primit deja sute de milioane de comenzi, pentru a livra vaccinul, din partea guvernelor din toată lumea, conform ziariștilor de la Daily Mail.