Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi la Oradea că sunt în lucru anumite metodologii pentru recoltare de plasmă de la persoane care au fost infectate cu noul coronavirus şi care acum nu mai sunt pozitive. De asemenea, acesta a vorbit și despre grija pe care instituția pe care o conduce o arată medicilor. Ministrul s-a aflat într-o vizită de lucru în Bihor, unul dintre cele mai afectate județe de SARS-CoV-2. Vizita nu a fost anunțată în prealabil, conform realitatea.net

Nelu Tătaru:  „Sunt în acest moment în lucru anumite metodologii, dar trebuie să înţelegeţi că o recoltare de plasmă nu este un act medical banal. O recoltare de plasmă impune nişte teste suplimentare, pentru a putea face transfuzia cu plasmă. Plasma se ia de la cei care nu mai sunt pozitivi şi au anticorpi, se adresează către pacienţii critici care au în acel moment virusul în sânge şi au replicare virală. Pentru a face parte din una dintre cele două categorii trebuie să certificăm prin analize. Aceste analize sunt necesare pentru a vedea de la cine recoltăm această plasmă şi la cine facem transfuzia cu această plasmă”.

Liderul liberal a avut întâlniri cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), cu managerul spitalelor din judeţ, dr. Gheorghe Carp, dar şi cu reprezentanţii Spitalului Municipal, transformat în unitate COVID-19. Ministrul a precizat că vizita sa a vizat aspecte de „management, de necesar al echipamentelor, de evoluţie a pandemiei din punct de vedere al medicamentelor şi al părţii umane”.

Nelu Tătaru: „Discuţiile au fost pe fiecare palier în parte. Sunt chestiuni din apanajul managementului, care s-a descurcat destul de bine. Menţionez că suntem la peste cinci luni de pandemie şi un corp medical are şi el nişte limite. Avem grijă ca acest corp medical să facă faţă şi presiunii, dar în acelaşi timp să poată să aibă şi viaţă personală.”