Blefaroplastia cosmetică, sau chirurgia pleoapelor căzute, conduce în topul celor mai solicitate intervenţii estetice după perioada de izolare la domiciliu.

Lista de aşteptare pentru o astfel de operaţie fiind acum şi de 3 luni. Iată și motivele care stau la baza unei cereri atât de mari.

„Aceste două luni şi jumătate stresante şi-au lăsat amprenta inclusiv asupra aspectului tenului, mai ales în rândul persoanelor trecute de peste 40 de ani. Fie că am avut parte de insomnii, stări de panică, ori că am stat în casă, fără oxigenarea necesară şi sub efectele nocive ale luminii albastre de la televizor, calculator sau telefon mobil. Una din cele mai des întâlnite probleme este acum laxitatea pielii. Pleoapele superioare sau inferioare au ajuns să atârne inestetic ori să capete un aspect excesiv de bombat, de umflat. În toată această perioadă am primit multe mesaje de la pacienţi, iar, de când am anunţat redeschiderea clinicii, cel mai mare număr de programări a fost pentru intervenţia de blefaroplastie. Este procedura care elimină pielea în exces şi reconstruieşte zona sensibilă din jurul ochilor, oferind un aspect întinerit, natural. Lista de aşteptare este deja prelungită pentru următoarele trei luni”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad, scrie tabuhighlife.ro

Blefaroplastia cosmetică este o intervenţie ce durează doar 45 de minute şi îmbunătăţeşte aspectul estetic al ochilor, corectează asimetriile, întinereşte trăsăturile şi oferă luminozitate privirii.