Emilia Grigore, la data faptelor director financiar-contabil al Institutului Clinic Fundeni, şi Adrian Pârvulescu, la data faptelor şef Birou Achiziţii Publice în cadrul aceleiaşi instituţii, au fost trimişi în instanţă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, după ce ar fi oferit unor oameni de afaceri informaţii pentru ca aceştia să poată încheia mai multe contracte de echipamente şi produse medicale cu spitalul, potrivit unei informări a DNA, publicate pe site-ul instituției. Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

Potrivit informării DNA, procurorii anticorupţie notează în acordurile de recunoaştere a vinovăţiei că Emilia Grigore şi Adrian Pârvulescu, în calităţile deținute la data săvârșirii faptelor, le-ar fi oferit unor oameni de afaceri, în mod nelegal, informaţii nedestinate publicităţii, astfel încât aceştia să poată încheia mai multe contracte de echipamente şi produse medicale cu Institutul Clinic Fundeni, oferindu-le informaţiile nedestinate publicităţii atât anterior organizării procedurilor de achiziţie publică, cât şi în timpul derulării acestora, respectiv în perioada iulie 2015 – februarie 2016.

Ulterior, arată DNA, contractele ar fi şi fost încheiate de unitatea medicală cu firmele administrate de persoanele care au beneficiat de informaţiile respective.

„Concret, informaţiile nedestinate publicităţii oferite de inculpata Emilia Grigore ar fi reprezentat, printre altele, date despre firma concurentă, acordul cadru încheiat de spital cu o firmă concurentă, necesarul de echipamente medicale, planul achiziţii publice al spitalului, etc. De asemenea, documentaţia de atribuire a contractelor ar fi fost întocmită astfel încât să avantajeze anumite firme, pe baza unor specificaţii tehnice pe care inculpatul Adrian Pârvulescu le-ar fi obţinut de la persoanele care controlau acele societăţi. Urmarea acestor conduite a fost atribuirea contractelor de achiziţie publică către firmele administrate de persoanele respective, ale căror oferte au întrunit condiţiile stipulate în documentaţia de atribuire”, menţionează anchetatorii.

Într-un context similar, spun procurorii, în perioada 30 aprilie 2008 – 30 septembrie 2012, Emilia Grigore şi Adrian Pârvulescu ar fi beneficiat de plata unor bilete de avion şi excursii în valoare totală de 153.364 lei de la firme ale unor oameni de afaceri.

„Foloasele ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle de serviciu ale celor doi inculpaţi sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri (referitoare la organizarea unor proceduri de achiziţie publică prin licitaţie)”, se mai arată în informarea citată.

Potrivit DNA, cei doi și-au recunoscut faptele pentru care au fost cercetați, „acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia”.

Este vorba despre 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni şi interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, scrie realitatea.net