China a anunțat că testează deja, cu succes, pe om vaccinuri anti-COVID. Fără a dezvălui când va fi pus pe piață un vaccin, autoritățile de la Beijing au anunțat că testele clinice vor fi finalizate peste două luni. China contează de acum pe cinci vaccinuri experimentale anti-COVID-19 testate pe om, iar „progresele sunt satisfăcătoare” după ce acestea au fost testate pe 2.500 de voluntari, a declarat vineri un viceministru al sănătăţii, citat de France Presse, potrivit Agerpres.

Căutând să-i protejeze pe chinezi şi să diminueze criticile occidentale cu privire la modul de gestionare a epidemiei, guvernul chinez încurajează institute publice şi companii private să-şi accelereze cercetările. „Pe ansamblu, progresele sunt pe calea cea bună” datorită unei bune cooperări între serviciile de sănătate, spitale şi institute de cercetare, şi-a exprimat satisfacţia Zeng Yixin, viceministru al sănătăţii.

„În total 2.575 de voluntari au fost vaccinaţi în cadrul diferitelor proiecte” şi „niciun efect indezirabil major nu a fost raportat”, a subliniat Zeng în cursul unei conferinţe de presă la Beijing.

El nu a evocat data comercializării unui eventual vaccin, estimând totuşi că „faza a 2-a” a tuturor testelor clinice aflată în curs în prezent va fi terminată până în luna iulie – aceasta fiind a doua din cele trei etape ale testelor pe om care trebuie validate înaintea oricărei comercializări.

Cinci proiecte sunt deci în curs de derulare.

Academia militară de ştiinţe medicale a armatei chineze, în colaborare cu compania CanSino BIO, lucrează la un vaccin care utilizează un adenovirus – un virus-vector pentru a face să intre patogenul în organism.

Celelalte patru proiecte vizează vaccinuri mai clasice, care conţin o versiune inactivă dintr-un patogen (în acest caz, noul coronavirus SARS-CoV-2), administrată pentru a declanşa o reacţie imunitară la pacient.

Două sunt efectuate de uriaşa companie chineză din domeniu, China National Biotec Group (CNBG): unul în colaborare cu Centrul chinez de control şi prevenţie a maladiilor, celălalt cu Institutul de virusologie din Wuhan – oraşul din centrul Chinei unde a fost reperat coronavirusul pentru prima oară.

Compania farmaceutică Sinovac, cu sediul la Beijing, lucrează la propriul său vaccin. Numele entităţii care efectuează cel de-al cincilea test clinic nu este făcut public pentru moment.

Autorităţile ar putea să-şi dea aprobarea în iunie pentru alte teste asupra omului, potrivit viceministrului.

Sectorul vaccinurilor în China este subminat de o criză de încredere după mai multe scandaluri. Descoperirea în 2018 într-o întreprindere din provincia Jilin (nord-est) a unui proces de fabricaţie ilegal a unui antirabic provocase indignare.

În 2017, un fost înalt responsabil al Agenţiei chineze a medicamentului a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru luare de mită din partea fabricanţilor de vaccinuri.